Napoleon

Posted by KidsiPlay


NAPOLEON
Când în 1789 izbucneşte revoluţia franceză, tânărul locotenent era în vârstă de 20 de ani. El era adept înfocat al ideilor înaintate şi valul revoluţionar avea să-l împingă în primele rânduri ale sprijinitorilor revoluţiei.
În anul 1793 armatele franceze străjuiau la hotarul de nord-est ameninţat de forţe prusiene, la cel de est şi cel de sud ameninţate de Imperiul habsburgic, în timp ce o mică grupare, comandată de generali nehotărâţi, era plasată în faţa Toulonului ocupat de englezi. Din rândurile armatei de Toulon s-a detaşat însă figura puţin stranie a unui tânăr ofiţer de artilerie, cu faţa bolnăvicios de măslinie, cu haine prea largi şi sabia prea lungă pentru trupu-i puţinel, care avea să joace un rol însemnat nu numai la eliberarea acestui important port şi bază navală la Marea Mediterană, ci şi în istoria Franţei şi în istoria universală. După aventură în Corsica, unde intrase în conflict cu Pasquale Paoli, care intenţiona să detaşeze insula de Franţa li să o predea Angliei, tânărul Bonaparte se reîntorsese în Franţa, fusese înaintat la gradul de căpitan şi printr-o întâmplare norocoasă ajunsese în fruntea artileriei armatei de la Toulon(comandatul titular se îmbolnăvise). înfrânt trupele engleze, au eliberat oraşul şi au izgonit flota duşmană din zonă. Bătălia de la Toulon, acest succes a creat o breşă în frontul coaliţiei duşmane şi a adus micului căpitan gradul provizoriu de general; avea atunci vârsta de 24 de ani.
La 4 ianuarie 1794 îi scrie o scrisoare ministrului în care îi recomandă acestuia să readucă la stare de funcţionare fortul Saint-Nicolas pentru a fi folosit pentru a domina oraşul Marsilia. La citirea scrisorii Comitetul Salvării Publice ordonă îndată arestarea acestui general, prea agitat, care vorbea de bombardarea Marsiliei şi aducerea acestuia la închisoarea de la Conciergie, Paris. Totuşi, protejat de Augustin RobespierreSalicetti va fi doar arestat la domiciliu, sub paza unui jandarm, iar Maximilien Robespierre dispune a fi eliberat. şi de


Campania din Italia (1796)
Începând să pregătească campania din Italia, el perfectează acel plan de campanie la care se gândeşte de mai mult de doi ani, de când Augustin Robespierre i-a asigurat comanda artileriei armatei din Italia - acel plan conceput în martie 1794 şi care îi entuziasmase pe reprezentantul Ricord şi pe fratele lui Robespierre. Directoratul a hotarât să ducă acest război "de diversiune" cu Piemont-ul şi Lombardia dintr-un motiv foarte simplu şi anume acela de a umple casieria tezaurului, înfiorător de goală.
În seara zilei de 11 martie 1796, Bonaparte este anunţat că trăsura îl aşteaptă la capătul micii alei de tei care duce de la casa lui la strada Chantereine. Junot, aghiotantul său, şi Chauvet, ordonatorul armatei din Italia, se află deja în trăsură. O altă campanie celebră a fost cea din Egipt, în anii 1798-1799, încheiată cu eşec din cauza supremaţiei maritime a englezilor, tăind legăturile cu Franţa.

Prim Consul al Republicii (1799-1804)

Întors din Egipt, Napoleon este primit cu entuziasm de poporul francez. Profitând de această popularitate, el a răsturnat Directoratul şi a impus dictatura personală în noiembrie anul 1799. Prin acest act, burghezia şi-a consolidat puterea şi au fost salvate cuceririle revoluţiei franceze. Noua formă de conducere s-a numit consulat, în fruntea căreia se găsea Primul Consul (Bonaparte). Consulatul a fost una dintre cele mai rodnice perioade din istoria Franţei. Prin măsurile luate, corupţia şi nesiguranţa cetăţenilor au fost eliminate. Economia a fost refacută, Franţa a devenit prosperă, începându-se vaste lucrări publice; s-au pus bazele învăţământului modern, religia reintrându-şi în drepturi. Napoleon a elaborat legi noi sub numele de „Codul lui Napoleon”. Primejdia externă care se abătuse asupra Franţei a fost înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo din anul 1800. El cucereşte Belgia (zone de la Rin şi Italia). Prin Concordatul cu papalitatea, Napoleon a obţinut supremaţia asupra Italiei. În 1802, Franţa a încheiat cu Anglia pacea de la Amiens (pacea perptuă), prin care se producea un schimb de posesiuni: Franţa renunţă la Egipt, iar Anglia la teritoriile cucerite în timpul razboaielor anterioare

Încoronarea lui Napoleon

Încoronarea lui Napoleon este o pânză pictată de Jacques-Louis David în perioada 1805-1807. Tabloul are dimensiunile 624 x 979 cm şi se găseşte la Louvre, Paris. „Regii au părăsit-o, eu am ridicat-o” - spune Napoleon despre coroana conducătorului francilor, Carol cel Mare, când, în după-amiaza zilei de 2 decembrie 1804, şi-o aşează pe cap în catedrala Notre-Dame şi este uns chiar de papa Pius al VII-lea,care a venit la Paris. Apoi împăratul îşi încoronează soţia, pe Josephina. David a primit o comanda din partea împăratului pentru un tablou care sa comemoreze încoronarea. Pictorul va lucra la acest tablou vreme de 2 ani, adaptând realitatea la dorinţele clientului său. Astfel, spre exemplu, în spate, la tribună o vedem pe Letiţa, mama împăratului, deşi ea nu a participat deloc la festivitate. Extraordinar de riguros este finisajul: David nu omite nici cel mai mic detaliu, în ceea ce priveşte veşmintele perechii imperiale, iar portretele personajelor reprezintă imaginea fidelă a realităţii. Încoronarea lui Napoleon are în primul rând valoarea unei mărturii istorice; în schimb caracterul static al compoziţiei îndepărtează tabloul de estetica neoclasicistă. Lipseşte aici tensiunea vibrantă care este caracteristica teatralităţii neoclasiciste. Spre deosebire de Sabinele şi Jurământul Horaţiilor, David se inspiră de data aceasta mai degrabă din tradiţia romană, decât din cea greacă.

Domnia de 100 de zile. Waterloo. Insula Sf. Elena

Imediat după înfrângerea de la Leipzig, întreg imperiul s-a prăbuşit. Burbonii au fost readuşi la tronul Franţei prin Ludovic al-XVII-lea. Aceasta revenire nu s-a bucurat însă de unanimitatea aliaţilor, între care au intervenit repede divergente. Unitatea coaliţiei a fost însă salvată chiar de Napoleon. Înconjurat de dezbinarea aliaţilor, Napoleon părăseşte insula Elba şi începe ceea ce avea să fie aventura celor 100 de zile. Reîntronat, acesta începe să viseze la refacerea marelui imperiu. Obţine chiar câteva victorii. Pentru scurt timp însă, căci este înfrânt în bătălia de la Waterloo (iunie 1815). Silit să abdice din nou, Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit în condiţii neclare, câţiva ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani (5 mai 1821, se presupune că a fost otrăvit).
-- A fost otrăvit cu arsenic şi după 6 ani a murit din cauza cancerului la stomac. A fost înmormantat cu onoruri militare.

.

                
Tratatul de la Campo Formio a stabilit ca Franta sa pastreze cele mai multe din cuceririle sale. În nordul Italiei a fondat Republica Cisalpina (cunoscuta mai târziu ca Regatul Italiei) si si-a întarit pozitia în Franta, trimitând prazi de razboi în valoare de milioane de franci, guvernului francez.
În 1796, Bonaparte a fost promovat comandant al armatei franceze din Italia. S-a luptat cu patru generali austrieci succesiv, fiecare cu un numar superior de soldati si a fortat Austria si aliatii sai sa faca pace.
Tratatul de la Campo Formio a stabilit ca Franta sa pastreze cele mai multe din cuceririle sale. În nordul Italiei a fondat Republica Cisalpina (cunoscuta mai târziu ca Regatul Italiei) si si-a întarit pozitia în Franta, trimitând prazi de razboi în valoare de milioane de franci, guvernului francez.
În 1798 pentru a riposta comertului britanic cu estul, a condus o expeditie în Egipt, pe care l-a si cucerit. Cu toate acestea flota lui a fost distrusa de amiralul englez Horatio Nelson. Bonaparte a reformat guvernul si legile egiptene, abolind sclavia si feudalismul si garantând drepturile de baza.
Cercetatorii francezi pe care i-a adus cu el au început studiul stiintific al istoriei antice egiptene. În 1799 n-a reusit sa cucereasca Siria, dar a câstigat o victorie zdrobitoare asupra Turciei la Abu Qir.
Apare un nou pericol pentru Franta - o noua coalitie : Austria, Rusia si Anglia.
Guvernarea Napoleoniana în Franta
Bonaparte, s-a decis sa-si paraseasca armata si sa se reîntoarca în Franta. În Paris s-a alaturat conspiratiei împotriva guvernului. În lovitura de stat din 9-10 noiembrie 1799, au preluat puterea si au stabilit un nou regim, Consulatul. Bonaparte, primul consul, avea aproape puteri dictatoriale. Constitutia a fost refacuta în 1802 Napoleon devenind consul pe viata, iar în 1804 s-a numit împarat sub numele de Napoleon I. În 1800 si-a asigurat puterea traversând Alpii si învingându-i pe austrieci la Marenga. Dupa aceea a negociat o pace generala Europeana, pace ce a stabilit râul Rin ca granita de est a Frantei.
În Franta administratia a fost reorganizata, sistemul de justitie a fost simplificat si toate scolile au fost puse sub control centralizat. Legea Franceza a fost standardizata sub forma Codului Napoleonian sau codul civil si înca alte sase coduri. Acestea garantau drepturile de libertate câstigate în Revolutie, incluzând egalitatea în fata legii si libertatea religiei.


Razboaiele de cucerire

În aprilie 1803 Anglia, provocata de purtarea lui Napoleon, a declarat razboi Frantei, pe mare. Doi ani mai târziu Rusia si Austria s-au alaturat Angliei într-o noua coalitie. Napoleon a abandonat planurile de invadare a Angliei si a întors armele împotriva coalitiei Austro-Ruse, învingându-i în batalia de la Austerlitz pe 2 decembrie 1805. În 1806 a preluat regatul Neapole si l-a facut pe fratele sau mai mare Joseph rege, a transformat o parte din Republica Germana într-un regat al Olandei pentru fratele sau Louis si din dintr-o parte a restului Germaniei a format Confederatia Rinului sub directa sa conducere.
Napoleon a distrus armata Prusiei la Jena si Auerstadt (1806) si armata rusa la Friedland. La Tilist (iulie 1807), Napoleon a facut o alianta cu tarul Alexandru I si a redus marimea Prusiei. De asemenea el a adaugat noi state imperiului : regatul Westphalia sub stapânirea fratelui sau Jerom, ducatul Warson si altele.
Între timp, a stabilit Sistemul Continental, o blocada impusa de Franta împotriva marfurilor englezesti, cu scopul de a distruge ceea ce el numea natiunea vânzatorilor .
În 1807 Napoleon a anexat Portugalia. În 1808 l-a facut pe fratele sau Joseph rege al Spaniei si i-a facut cadou cumnatului sau Joachim Murat regatul Nepolelui. Sosirea lui Joseph în Spania a dat nastere unei rebeliuni cunoscuta sub numele de Razboiul Peninsular, razboi ce a costat Franta 300.000 de victime si sume imense de bani, si a contribuit la slabirea imperiului.
În 1809 Napoleon i-a învins pe austrieci din nou la Wagram, anexând Provinciile Illyriene (acum parti ale Sloveniei, Croatiei, Bosniei-Hertegovinei, Serbiei si Muntenegrului), si a desfiintat Statele Papale.
A divortat de Josephine si în 1810 s-a însurat cu arhiducesa de Habsburg, Marie Luise, fata împaratului austriac. Prin aceasta legatura între dinastia sa si cea mai veche casa conducatoare din Europa a sperat ca fiul sau care s-a nascut în 1811, va fi mai usor acceptat.
În 1810 imperiul a atins cea mai mare expansiune.

Guvernarea Napoleoniana în Europa


În toate noile regate create de împarat, Codul Napoleonian a fost impus ca lege, iobagia si feudalismul fiind abolite si impusa libertatea religiei (exceptie facând Spania ).
Fiecare stat a adoptat o constitutie care dadea dreptul la vot universal pentru barbati, instituia un parlament si continea o lista de drepturi civile. Sistemul administrativ si judiciar francez au fost deasemenea impuse. scolile au fost puse sub administratie centrala si s-au creat si scoli publice gratuite. Învatamântul superior a fost deschis tuturor celor calificati fara a se face discriminari de clasa sociala sau religie. Fiecare stat avea o academie sau o institutie pentru promovarea artelor si stiintelor. Numai dupa caderea lui Napoleon, oamenii de rând din Europa, asupriti de guvernarea sa prin taxe de razboi si campanii militare au apreciat în întregime beneficiile pe care le obtinusera.

Declinul lui Napoleon


În 1812 Napoleon a carui alianta cu Alexandru I se dezintegrase, a lansat invazia Rusiei, care s-a sfârsit într-o retragere dezastruoasa din fata Moscovei. Dupa aceasta, toata Europa s-a unit împotriva lui. În aprilie 1814 maresalii au refuzat sa mai continue lupta. Dupa ce aliatii l-au respins în favoarea fiului sau, Napoleon a abdicat neconditionat si a fost exilat pe insula Elba din Marea Mediterana. Marie Louis si fiul lor, au fost pusi sub custodia tatalui ei, împaratul Austriei.
În 1815 a evadat de pe insula Elba, a ajuns în Franta si s-a îndreptat catre Paris, învingând trupele care venisera sa-l captureze. Ajuns în Paris a promulgat o noua constitutie mai democratica si veteranii din vechiile campanii s-au reunit sub conducerea lui. Napoleon a cerut pace aliatilor, dar ei l-au refuzat si el s-a decis sa loveasca primul. Rezultatul a fost campania din Belgia care s-a s
fârsit prin înfrângerea în batalia de la Waterloo, la 18 iunie 1815.
În Paris multimea l-a rugat sa continue lupta, dar politicienii i-au retras sprijinul. Napoleon a fugit catre Rochefort, unde s-a predat capitanului navei engleze, Bellerophon. El a fost apoi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic unde a ramas pâna la moartea sa, la 5 mai 1821.

Concluzii


Influenta Napoleoniana în Franta mai este evidenta înca si astazi. Pentru comemorarea victoriilor sale, s-a construit Arcul de Triumf în centrul Parisului. Astazi impactul Codului Napoleonian este simtit în legile tuturor tarilor Europei.
Napoleon a fost un om care ducea totul la bun sfârsit, foarte ambitios si niciodata satisfacut.
Napoleon a fost un dictator si a crezut în conducerea oamenilor prin ordine. Putini sunt aceia care nu recunosc ca a fost un geniu militar. El a spus "Waterloo va sterge memoriile victoriilor mele", dar bineînteles ca se însela deoarece este recunoscut ca unul din cei mai mari generali ai lumii. celor calificati fara a se face discriminari de clasa sociala sau religie. Fiecare stat avea o academie sau o institutie pentru promovarea artelor si stiintelor. Numai dupa caderea lui Napoleon, oamenii de rând din Europa, asupriti de guvernarea sa prin taxe de razboi si campanii militare au apreciat în întregime beneficiile pe care le obtinusera.